Practici de Top pentru Magazinele Online Sportive

Practici de Top pentru Magazinele Online Sportive

Echipamentele sportive sunt o reală investiție. O bicicletă eliptică sau o pereche de schiuri profesionale pot costa peste 1,000 euro.  Ca să nu mai vorbim de articolele adiționale, precum suplimentele alimentare sau chiar călătoria până la pârtia de schi. Dar ce te faci atunci când ai nevoie de pregătire profesională? Sau atunci când o decizie de a ridica greutăți îți poate provoca dureri? Pentru a comercializa astfel de aparate complexe, magazinele online au nevoie de încrederea clienților lor. Prin urmare, care sunt practicile de top pentru magazinele online sportive când vine vorba de marketing digital?

 

1. Cunoaște-ți fundașii și atacanții

Ce rost mai are un plan de marketing, dacă nu este centrat către nevoile clienților? Indentifică-ți publicul și împarte-i în categorii specifice. Ia în considerare caracteristici precum: locația, vârsta, venitul, stilul de viață, interesele sau pregătirea atletică. 

Pasul următor? Gândește-te cum poți crea o conexiune unică cu acele segmente de public. Un maratonist de 42 de ani nu va fi interesat de aceleași produse de care este un înotător începător. Prin urmare, ia în calcul toate aceste detalii atunci când planifici strategia de marketing a magazinului tău online. 

Mergi cu un pas mai departe. E-commerce-ul modern a devenit acum “me-commerce”. Consumatorii preferă o experiență personalizată când se află la cumpărături. Prin urmare, vor favoriza întotdeauna un retailer care le poate oferi o astfel de experiență. Ca atare, personalizează-ți e-mailurile pentru a fi pe gustul fiecărui abonat și comunică cu ei mai eficient. 

Practici de top pentru magazinele online sportive

 

2. Pop-up-uri comportamentale – transformă-ți vizitatorii în suporteri

A avea un website bine structurat cu un design atrăgător este în mod cert un avantaj. Dar ce se întâmplă atunci când eșuează în a-i impresiona pe vizitatori? Soluția – crește rata de retenție cu ajutorul pop-up-urilor comportamentale. Aceste campanii on-site vor monitoriza activitatea vizitatorilor tăi și te vor ajuta să obții detalii de culise în ceea ce privește preferințele lor personale de cumpărături. Cum îți poți crește magazinul online de articole sportive folosindu-te de aceste informații? Personalizează-ți mesajele pentru fiecare consumator în parte. În acest fel vei reduce rata de abandon a coșurilor și vei maximiza rata de conversie.

Practici de top pentru magazinele online sportive

 

3. Menține scorul ridicat

A-ți cunoaște consumatorii și a interacționa cu ei în momente cheie este una din practicile de top pentru magazinele online sportive. Dar există mult mai multe tactici inteligente prin care poți rămâne lider de clasament. 

Majoritatea magazinelor online de succes adoptă o strategie dinamică în ceea ce privește prețurile. Schimbarea prețurilor poate influența volumul vânzărilor și frecvența. Oferă-le consumatorilor tăi fideli oferte de neratat sau pornește o promoție pentru abonații tăi la e-mail. 

Ai nevoie să-ți golești stocul? Pornește o promoție de “1+1 Gratis” și trimite-le-o prin mail cumpărătorilor tăi care și-au arătat interesul în astfel de produse sau unele similare. Profită de cunoștințele din domeniul psihologiei pentru a le induce consumatorilor tăi frica de a nu rămâne pe dinafară (FOMO): arată-le stocurile limitate. Pe locuri, fiți gata, start! 

Practici de top pentru magazinele online sportive

 

4. Transformă-ți abonații în cei mai valoroși coechipieri

Când vine vorba de practicile de top pentru magazinele online sportive, puține sunt campaniile care se dovedesc a fi la fel de versatile ca celebrul email. Ca atare, de îndată ce captezi adresele de e-mail ale vizitatorilor tăi, folosește-te de acest canal pentru a rezona cu ei într-un mod personal. 

Trimite-le noilor abonați un e-mail de bun venit cu un mesaj personalizat și un cod de promoție irezistibil pentru a-i încuraja să-și plaseze prima comandă. Continuă prin a trimite newslettere prin care îți anunți produsele noi, populare și ofertele exclusive.  Dacă magazinul tău online cuprinde un “wishlist” sau dacă utilizatorii tăi au plasat deja comenzi, anunță-i când produsele lor preferate se află la reducere sau sunt înapoi în stoc. Tentează-i cu recomandări personalizate pe baza istoricului lor.

Practici de top pentru magazinele online sportive

 

5. Fii sociabil

Când ne gândim la strategii de marketing pentru retaileri din industria sportivă, primul lucru care ne vine în minte este abilitatea lor uimitoare de a crea comunități puternice. Fie că îi numim suporteri sau utilizatori, oamenii care împărtășesc aceleași valori când vine vorba de sport sunt mult mai înclinați să devină fideli unui anumit brand sportiv (mai ales dacă acel brand se asociază cu echipa lor favorită). 

Folosește acest lucru în avantajul tău. Ia legătura cu consumatorii tăi pe rețelele sociale și clădește-ți reputația brandului. Împărtășește cu ei conținut relevant, precum: sfaturi și trucuri, promoții și parteneriate cu atleți și influenceri din sfera sportului. 

Nu uita de tacticile de fidelizare, precum: giveaway-uri de produse, conținut generat de utilizator (UGC) sub forma unor provocări rapide (ex. câte genuflexiuni poate face o persoană în 30 de secunde).

Nu în cele din urmă, multiplică-ți rata de conversie prin campanii de remarketing personalizate. Arată-le vizitatorilor tăi produsele tale sau ultimele oferte atunci când sunt online pe rețelele sociale, și asigură-ți rata de retenție. 

Practici de top pentru magazinele online sportive

 

6. Totul se reduce la cronometrare

Marketing-ul în sport este strâns legat de marile evenimente ale sezonului. Acest lucru înseamnă că toate campaniile tale trebuie să fie planificate din timp. Fie că sunt comunicate prin e-mail sau Facebook, ele trebuie să amplifice acel sentiment de emoție al unui evenimente ce urmează să aibă loc. În această categorie se încadrează nenumărate evenimente, de la finala Campionatului American de Fotbal la promoțiile de Black Friday. 

Ia în considerare o platformă de marketing automatizat dacă vrei să trimiți conținut relevant la timpi optimi, economisind efort. 

Cronometru

 

7. Un proces rapid de finalizare a comenzii

Abandonul coșurilor sunt o adevărată provocare pentru magazinele online. Însă, chiar dacă poți combate acest fenomen cu ajutorul campaniilor de pop-up și e-mail, procesul de finalizare a comenzii este la fel important. Timpii îndelungați de încărcare a paginii, lipsa criptării sau completarea nenumărate câmpuri cu informații, pot descuraja clientul să achiziționeze un produs nou. Prin urmare, oferă-le cumpărătorilor tăi oportunitatea să finalizeze comanda într-un singur click. Cum? Permite-le să folosească datele deja stocate pentru a grăbi procesul de plată. Nu vor fi singurii care îți vor mulțumi. La fel o vor face și veniturile tale.

Cumpărături online

 

8. Îndeplinește-le visurile 

Înapoi la primul punct. Echipamentele sportive pot fi costisitoare. Nu toți clienții tăi o să cumpere o bandă de alergat la impuls. Majoritatea vor strânge bani sau vor căuta să cumpere în rate. Toate aceste aspecte presupun soluții financiare flexibile, dar există câteva alternative in-house pe care le poți folosi pentru a-ți face clienții fericiți. 

Ia un wishlist sau un card cadou drept exemplu. Vizitatorii își pot salva produsele preferate din magazinul tău online, le pot împărtăși cu prietenii lor și pot folosi un card cadou pentru a le cumpăra. Acest lucru înseamnă că vizitatorii site-ului tău vor fi cu pas mai aproape de a-și cumpăra cadoul mult dorit de ziua lor, iar prietenii lor vor evita dificultățile de a căuta cadoul perfect. Mai mult decât atât, vânzările tale se vor maximiza și îți consolida prezența în fața unui public mai larg.  

Wishlist

 

Să recapitulăm

În ciuda concurenței acerbe, adoptarea unor practici de top pentru magazinele online sportive poate face minuni pentru veniturile tale. De îndată ce descoperi interesele consumatorilor tăi, folosește-te de aceste informații pentru a comunica într-un mod personal cu ei. Convinge-i să rămână în magazinul tău online cu ajutorul pop-up-urilor dinamice. Optează pentru e-mailuri automate și consolidează-ți o prezență solidă pe rețelele de sociale. Dacă ții cont de nevoile lor, ei te vor răsplăti mai mult decât ți-ai imagina. 

Introdu Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *